INGHESUIALA MARE LA PROIECTELE PENTRU PISTELE DE BICICLETE

Ministerul Mediului a primit timp de o luna propuneri pentru realizarea de piste de biciclete din partea oraselor romanesti, in mod surprinzator acest demers a avut un succes mai mare decat se anticipase: 120 de proiecte au fost depuse, in conditiile in care valoarea lor depaseste de 4 ori bugetul initiativei Ministerului. In mod deloc surinzator orasul Targu Jiu si nici judetul Gorj nu se afla pe lista cu pricina, am gresit cumva tara ?!

Lista cu asezarile solicitante se afla pe siteul Administratiei Fondului de Mediu iar sumele maxime de care se pot bucura un oras este de 2,5 milioane lei, iar o comuna de 1,5 milioane lei. Cu parere de rau biciclistii din asezarea Targu Jiu se pot “bucura” doar de traficul auto infernal cu toata poluarea de rigoare, si de semnele cu “interzis accesul bicicletelor” ce strajuiesc mandre centrul orasului si parcurile. Aici aveti lista cu asezarile solicitante.

Posted in Evenimente | Tagged , , | Leave a comment

Targu Jiu – Orasul interzis biciclistilor

In toata lumea civilizată, oamenii au voie să se odihnească pe iarbă şi sunt încurajaţi să folosească bicicletele, rolele sau alte vehicule care nu deranjeaza natura ca să facă mişcare în aer liber şi să contribuie la reducerea poluării. La noi, incepand de ieri parcurile si centrul orasului Targu Jiu sunt transformate în adevarate muzee verzi. Autorităţile ne interzic cu desavarsire (la toate intrarile in centrul orasului Tg Jiu stau mandre cateva semne de “interzis biciclistilor”) accesul cu bicicletele sau cu alte vehicule nepoluante în oazele oraşului.

Politistii locali, cu un zel demn de cauze mai bune, pazesc cu strasnicie aleile parcurilor si centrului “frumos betonat” de “prea periculosii” biciclisti cu varste cuprinse intre 8 si 80 ani interzicandu-le accesul folosind mustrari si chiar amenzi.

Nu cumva aceste zone publice verzi au devenit peste noapte niste muzee prea costisitoare, pentru care municipalitatea Targu Jiului cheltuieşte aiurea câteva zeci de milioane de euro anual ?! Oare cat costa intretinerea betonului amprentat proaspat pus si deja avariat ?! 

Consider aceasta decizie ca fiind una ilegala si aberanta atat timp cat nu exista o lege clara care sa interzica accesul biciclistilor in parcuri, cu exceptia codului rutier art.161 (1), p.K : “sa circule pe aleile din parcuri sau din gradini publice, cu exceptia cazurilor cand nu stanjenesc circulatia pietonilor;”, articol care este interpretabil si nu poate fi baza interzicerii folosirii bicicletei in parcuri. Pe aceasta cale doresc sa fac apel la toti iubitorii de miscare si in special biciclistilor sa ne unim fortele si sa ne aparam drepturile, daca autoritatile vor o revolutie pe doua roti atunci o sa le satisfacem placerea. In toata lumea civilizata in centrele oraselor se interzice traficul cu vehicule si autovehicule poluante, la noi se intampla exact invers.

  • Domnilor conducatori dorim sa ne dati explicatii inainte sa ne interziceti !
  • Dorim sa aflam pe unde ar trebui sa se plimbe biciclistii ? Pe carosabil?
  • Cate piste sunt amenajate sau trasate? Copiii ce ar trebui sa faca? Sa se plimbe tot pe carosabil cu parintii sau bunicii dupa ei ?
  • Construiti legi eficiente si nu mai ganditi cu partea dorsala pe care ati umflat-o de atata stat la stat, intai oferiti cetatenilor care v-au ales alternative si apoi puneti-le restrictii.
  • Nu mai stati si dati legi doar din birouri miscati-va fundurile pe teren, prin parcuri si nu mai priviti lumea din borcan avand senzatia ca e bine ceea ce faceti si legiuiti doar citind cateva reclamatii si mailuri.

 Un articol venit in sprijinul iubitorilor de miscare pe doua roti, OUG 195/2002 actualizata prin OUG 63/2006 ( SECTIUNEA a 2-a, Reguli pentru circulatia vehiculelor), nu exista nici un articol referitor la sanctionarea contraventionala a biciclistilor. Cel mult scrie : “(3) Daca un drum este prevazut cu o pista speciala destinata circulatiei bicicletelor, acestea, precum si mopedele vor fi conduse numai pe pista respectiva.” Deci ?! Avem drumuri in parc sau centrul orasului prevazute conform legii ?… deci putem merge linistiti. Spor la pedalat si atentie la neatentie !

Posted in Evenimente | Tagged , , , , , , | 13 Comments

TransAlpin Bike Marathon Ranca – 2011

In data de 14 august 2011 Asociatia sportiva TransAlpin Bike cu sprijinul Salvamont Gorj va invita la prima editie a maratonului de mountainbike ” TransAlpin Bike Marathon“. Concursul are ca punct de pornire statiunea montana Ranca situata la 63 km de Targu Jiu, 97 km de Rm Valcea si 272 km de Bucuresti.

Ardelenii pot ajunge in Ranca pe noua ruta DN67 C, asfaltata in proportie de 95%, distanta intre Sibiu si Ranca fiind de aproximativ 150 Km. Concursul se deruleaza pe trei trasee diferite ca lungime şi dificultate, marathon (55 km cu diferentă de nivel pozitiva 2.300 m), classic (30 km cu diferentă de nivel pozitiva 1.300 m) si family (10km – un părinte + copil de maxim 14 ani), având startul şi sosirea în acelaşi punct la baza partiei M1 in fata apres-skiului. Aici natura, in generozitatea sa, ne rasplateste oferindu-ne o priveliste ce iti taie respiratia. Padurile nesfarsite de brazi , raurile repezi , verdele crud al ierbii intrerupt de pete roscate caracterisice cimbrisorului de munte, combinat cu albastrul pur al cerului si o liniste totala ne dau senzatia de inceput de lume.

Startul competiţiei va avea loc la 1.600 m altitudine, traseele vor strabate padurile de brazi pe coborarea spre Baia de Fier, vor urma cursul raului Galben iar apoi vor urma catarari provocatoare ce vor ajunge pe creasta la altitudinii de peste 2200 m. Dorim ca TransAlpin Bike Marathon sa imbine frumusetea traseului, buna organizare si prietenia iar la sfarsit sa mancam tocan ciobanesc la ceaun cu mamaliga si sa ciocnim cu totii un pahar de bere rece. Primii 75 de concurenti care achita taxa de participare vor primii o strachina, o cana de lut si o lingura de lemn – realizate special si personalizate pentru TransAlpin Bike Marathon de catre un mester olar din Gorj.

Nu mai stati pe ganduri si profitati de frumusetiile peisajului gorjean, de-o gura de aer proaspat si de-o felie de miscare. Lasati-va purtati de frumoasele cuvinte spuse de Pierre de Coubertain ”Nu este atat de important sa castigi, ci sa participi” si nu ratati tocanul ciobanesc….

Detalii despre trasee, regulament, inscrieri, concurenti, foto si altele gasiti aici.

“L’important dans la vie ce n’est point le triomphe, mais le combat, l’essentiel ce n’est pas d’avoir vaincu mais de s’être bien battu.”

“The important thing in life is not the triumph but the struggle, the essential thing is not to have conquered but to have fought well.”

 

Posted in Evenimente | Tagged , , , , , , | Leave a comment

PETROM – Impreuna pentru o viata mai curata

De la o zi la alta, in Romania se contureaza noi forme de relief, gunoaiele aruncate la voia intamplarii formeaza dealuri, munti, degradant natura si calitatea mediului inconjurator. Singura solutie ar fi schimbarea mentalitatii collective, ..ca solutii de urgenta raman campaniile de sensibilizare a opiniei publice. O astfel de campanie a fost organizata de Petrom Gorj in data de duminica, 29.05.2011, ora 8:00,  inarmati cu biciclete, saci menajeri si zambetul pe buze angajatii Petrom si nu numai au pornit in tromba spre Valea Sohodolului unde au desfasurat o actiune de ecologizare strangand zeci de saci cu deseuri ( PET-uri, hartii cartoane, cutii de bere) ramase in urma picnic-urilor ce au loc de-a lungul raului Sohodol. Imbinand sportul, bunul simt si responsabilitatea, angajatii Petrom, au reusit sa fie un bun exemplu pentru amatorii de picnic-uri  si distractii in natura.

Si cum o imagine valoreaza cat o mie de cuvinte va las sa urmariti restul articolului in imagini.

Posted in Evenimente | Tagged , , , , , , , , , | Leave a comment

Istoria bicicletei

Bicicleta este considerată cel mai eficient mod de transformare a energiei umane în propulsie.
Istoria aparitiei primei biciclete nu este una tocmai simpla ci una destul de controversata si contestata de-a lunul vremurilor. Denumirea de “bicicletă” e originară din Franța, data originii fiind plasată cândva în decada 1860 si a fost dată vehiculelor cu două roți destinate transportului oamenilor, vehicule care îl obligă pe utilizator să-și mențină singur echilibrul. Există destule versiuni relative la geneza bicicletei, dar este puțin probabil să existe vreun istoric în masură să pretindă că știe cu precizie numele inventatorului bicicletei.Primul care a prezentat ideea de „bicicleta” a fost Da Vinci, care in anul 1493 a schitat o bicicleta pe care, cativa ani mai tarziu, ceilalti doar au perfectionat-o. Schita a starnit la vremea respectiva o serie de controvese – astazi, desenele sunt atribuite unui student al sau, pe nume Gian Giacomo Caprotti.O altă pretinsă primă invenție a bicicletei, tot ne-verificabilă, este cea numită “Celerifere”, construită de către contele francez Mede de Sivrac în 1791. Invenția constă din două roți conectate între ele prin intermediul unei rame de lemn, iar obiectul era decorat, cu intenția de a arăta ca un cal sau un leu. “Celerifere” nu avea posibilitatea de a vira, și nici nu avea pedale, era practic doar o noutate menită să-i distreze pe bogătașii vremii.Insa creatorul primei biciclete este considerat baronul german Karl Drais von Sauerbronn, care a creat “Laufmaschine” sau “masina de alergat” iar presa franceză o numește “Draisienne”. Acest stramos al bicicletei era construit in totalitate din lemn si nu avea pedale, astfel incat utilizatorul trebuia sa se impingă cu picioarele in pamant pentru a deplasa masinaria inainte, vehicolul fiind prezentat pentru prima data la Paris in 6 aprilie 1818. Urmatoarea aparitie a masinariei pe doua roti a fost in 1865, cand , francezul Ernest Michaux și fratele său Pierre creează ceva ce avea și pedale, și-și denumesc invenția “Velocipede”. Velocipedul este considerat unul dintre cei mai indepartati stramosi ai bicicletei si totodata cel mai popular vehicol istoric, caracterizat printr-o roata foarte mare, in fata, si o alta, cu mult mai mica, in spate. In termini populari, velocipedul a mai fost numit de carcotasii vremii “bone shaker”(scuturator de oase). Motivul zdruncinăturilor era faptul că acest velociped era construit în întregime din lemn, apoi a primit anvelope metalice, iar contactul dintre aceste materiale şi piatra cubică a drumurilor ducea la o călătorie cu zdruncinaturi si clănţăneli de dinţi.In perioada următoare, englezii sunt cei care avansează tehnologic în domeniu, ajungând ca în 1885 să producă ceea ce ei au numit “safety bike” (bicicleta sigură, adică bicicleta pe care ești în siguranță), care se aseamănă foarte mult cu bicicleta actuală, din punct de vedere funcțional și al formei. “Bicicleta sigură” se numea ca atare fiindcă era mai ușor de folosit și mai puțin periculoasă decât așa-numitele, pe atunci, “biciclete obișnuite“, care o precedaseră. In urma cu un veac, in Romania, unul dintre cele mai la moda sporturi era ciclismul. Primele velocipede aparusera la Bucuresti in 1860, facand ca in scurt timp acest sport sa ajunga unul national, urmand chiar ca in 1891 sa ia fiinta la Bucuresti un Club al Velocipedistilor, care punea la cale competitii pana prin localitatile vecine. Mai mult decat un sport, velocipedul era si un mijloc de transport utilizat in aceeasi masura atat de studenti, functionari comerciali, cat si de militari, factori postali sau chiar dame. La scurt timp apar si magazine ce comercializau velocipede si urmeaza sa apara si primele ateliere de reparatii si intretinere precum si profesori, care se ofereau sa dea lectii de initiere in mersul pe bicicleta. Lucrurile au evoluat intr-un ritm alert, astfel incat autoritatile de la acea vreme au amenajat chiar si o pista speciala pentru ciclism la sosea, pe partea stanga, in timp ce partea dreapta a soselei era destinata calaretiilor iar mijlocul pentru pietoni, urmand ca in 1896 sa fie inaugurat si un al doilea rond. Odata cu aparitia si evolutia acestui mijloc de locomotive au aparut si primii nemultumiti, birjarii aveau de suferit pentru ca velocipedele le luat clientele si in acelasi timp in incurcau si in traffic. Dintre personalitatile acelor timpuri de care se aminteste si se dadeau in vant dupa velocipede sunt personalitati remarcante din randul culturii dintre care amintim: Alexandru Vlahuta,  Alexandru Macedonski, Stefan Luchian sau Barbu Stefanescu-Delavrancea.


Istoria bicicletei in Romania
  • 1860 Apare prima mentiune legata de ciclism in Romania: societatea “Tirul” pune la dispozitie membrilor sai, contra taxa, cateva velocipede
  • 1954 Tohan Zarnesti, descendenta a fabricii construite de Malaxa in 1937, produce “Victora”,  prima bicicleta romaneasca.
  • 1967 Prima bicicleta pentru copii, “Pioner”1968 Primele modele de bicicleta pentru adoloescenti: “Junior” si “Pegas”
  • 1981 Apar bicicletele romanesti cu mai multe viteze
  • 2002 Primul traseu cu piste pentru biciclisti, intre Complexul Studentesc Regie-Grozavesti si Universitate
  • 2005 Tohan Zarnesti renunta la productia de biciclete2005, Noiembrie Se interzice pentru trei zile circulatia bicicletelor pe marile bulevarde ale Capitalei
  • 2007 Ia fiinta Federatia Biciclistilor din Romania
  • 2008, 1 august Asociatia ecologista MaiMultVerde deschide primul centru de inchiriat biciclete din Bucuresti sursa: MaiMultVerde
Posted in Putina istorie | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

Salonul de Biciclete si Accesorii ExpoBike 2011 – by VELOTECA

Bucureşti / Romaero Băneasa / 08 – 10 aprilie 2011

Expozitiile de profil reprezintă esenţa comerţului cu biciclete, şi Veloteca vă propune un weekend plin de informaţie, surprize şi oferte la ExpoBike 2011. Am împărţit cele trei zile ale manifestaţiei după cum urmează:

VineriRoad Day (demonstratii de biciclete de sosea: cursiere, cross-uri, trekking-uri etc, expozitie de modele de top de la Merida, Giant, Felt, Ideal, conferinţa de presă în care GeoBateŞaua şi Lucian Mândruţă lansează invitaţia pentru  marşul “Cu bicicleta la mare” din 14-15 mai 2011)

SâmbatăMountain Day (demonstratii de biciclete de munte, 3 momente demo ale riderului Dominik Raab de la echipa UMF, prezentare echipa “Merida Nomad Team powered by Veloteca”,

DuminicăCity Bikes Day (demonstraţii de biciclete de oraş, concert Maria Radu, expozitie de Electra, Brompton, Pashley)

GeoBateŞaua şi Lucian Mândruţă vă invită să plecăm la mare!

Vineri, orele 15.30 vă aşteptăm la standul Veloteca, să stabilim detalii legate de plecarea cu bicicleta la mare, în 14-15 mai. Alături ne vor fi partenerii de la Merida, Zakudo, MBike şi High5. Lucian Mândruţă ne va prezenta incredibila Merida Scultura cu care va parcurge cei 275 de kilometri în două zile. GeoBateŞaua şi Lucian Mândruţă sunt la cea de-a cincea ediţie a marşului demonstrativ „Cu bicicleta la mare”.

Un campion al echipei UMF de trial vă aşteaptă la standul Veloteca de la ExpoBike

Unul dintre cei mai cunoscuţi rideri de Trial şi Street, Dominik Raab, ne va onora cu prezenţa la standul Veloteca din cadrul expoziţiei de biciclete BikeExpo ce va avea loc în perioada 8-10 Aprilie în incinta Romaero, Bucureşti. Astfel, sâmbătă 9 Aprilie, îl vei putea admira pe Dominik executând trick-uri excepţionale chiar în cadrul expoziţiei, Dominik va evolua la orele 11.00, 14.00 şi 16.00. Trei show-uri care le taie respiratia celor ne-avizati, dar care ii provoaca la maxim pe tinerii nostri trialisti!

Dacă nu-l cunoşti pe Dominik Raab, poţi arunca o privire, pentru a-i analiza pe deplin aptitudinile.

http://www.dominikraab.com/

Dominik este rider UMF şi are 3 biciclete diferite: una pentru Street şi Trial, una pentru Dirt Jump (UMF Hardy Steel Team) iar cealaltă pentru Freeride (UMF Freddy Team). Bicicletele si tricourile personalizate UMF (United Merida Freeriders) semnate de el, pot fi achizitionate si de la magazinul Veloteca din Sos. Iancului 100, sector 2, Bucuresti.

Dominik Raab este nascut in 31 iulie 1985 la Linz, Austria. Are 1,78m inaltime, 67 kg. Pedaleaza din 1997 si incepand cu anul 2007 este Mountain Biker profesionist. Stilul lui este o combinatie incredibila a disciplinelor MTB: trial si street. Astfel, a reusit sa ajunga Campion National, sa ocupe locul 6 la Campionatul European si locul 15 la Campionatul Mondial.

Probele numite “Biketrials” sunt cele mai tehnice din cadrul disciplinei velo. Principalul scop al acestei laturi sportive este sa traversezi o serie intreaga de obstacole diferite (artificiale sau naturale) fara a atinge pamantul cu picioarele. Mediul natural si urban sunt cadrele perfecte pentru practicarea acestui sport. Dar nu este recomandat decat celor cu multa experienta!

Dominik este un expert nu numai in demonstratii, dar si un profesor foarte bun. El va poate impartasi cateva din micile si marile lui secrete, sambata, la standul Veloteca din cadrul expoziţiei de biciclete BikeExpo ce va avea loc în perioada 8-10 Aprilie în incinta Romaero, Bucureşti. Este vorbitor de engleza si va poate da autografe! Va asteptam…

‘Nomad Merida Team’, proudly powered by Veloteca!

Tot sâmbătă, Veloteca lansează oficial echipa “Nomad Merida” în anul competiţional 2011, care va debuta la maratonul “Prima Evadare” din 8 mai. Veloteca este sponsor al echipei şi al maratonului, alături de Merida, una dintre cele mai mari companii producătoare de biciclete şi echipamente din lume. Vă aşteptăm la orele 18.00 să fiţi alături de noi şi să le urăm succes! Din ce în ce mai mulţi români iau cu asalt Startul competiţiilor de mountain bike, aşa că este momentul să începem să susţinem atât concurenţii cât şi organizatorii.

Să cântăm în cor, o serenadă, pentru bicicletele de oraş!

Duminică, ziua este dedicată bicicletelor de oraş, pliabile sau nu, gospodine sau nu… Maria Radu, una dintre cele mai dragi nouă soliste, ne va fi alături între orele 13.00 şi 13.30, pentru a celebra plimbarea pe biciclete urbane, cum ar fi Brompton, Pashley sau Electra. Aflată în apogeul carierei sale, Maria Radu re-descoperă bicicleta copilăriei în pragul maturităţii. După cum afirma chiar ea, “Eu încă nu am crescut, încă mai car rolele după mine în portbagajul maşinii, dar cred că a sosit timpul să mă maturizez şi să îmi iau o bicicletă”. Aşa că vă invităm alături de ea şi de noua sa bicicletă Brompton, la standul Veloteca, pentru a descoperi că bicicleta este o jucărie, dar una foarte serioasă! Începând din acest an, Maria este o promotoare înfocată a bicicletei, alături de echipa Veloteca.

Articol preluat de pe siteul Veloteca.ro

Posted in News | 1 Comment

Bate saua prin lume

Acest capitol este dedicat pasionatilor de SA si de “batutul” ei nu numai in patria natala ci pe intreg mapamondul. Speram ca din ce in ce mai multa lume sa inteleaga ca a “bate saua” nu e un lucru rau ci din contra ne ajuta sa fim mai intelegatori cu noi insine, cu natura si nu in ultimul rand cu sanatatea (ca-i mai importanta decat toate).

Posted in Bate saua prin lume | Leave a comment

Matra MS1 Electric Bike – bicicleta electrica de azi si de maine.

Aceasta bicicleta electrica combina designul, durabilitatea si performanta. Fabricata de Matra, o renumita firma franceza de design auto, extrem de versatila, cu zero emisii de carbon, MS1 este ultima gaselnita in domeniu  ideala pentru navetisti, ecologisti si nu numai. Avand o greutate de doar 40kg cu tot cu sistemul de baterii si propulsata de un motor electric (aflat in butucul rotilor) de 1kW, aceasta minunata bicicleta ajunge la o viteza maxima de 45- 50 km/h, fiind artificial limitata pentru a nu  intra in conflict cu legile europene in vigoare. Are o autonomie de 50-100 km in functie de tipul si capacitatea acumulatorilor dar si de modul de pedalare, timpul de reincarcare a acumulatorilor fiind estimat la 3-6 ore.

Cu putina maiestrie in arta chip tuning-ului se poate trece peste aceasta limitare electronica dar nu va recomand deoarece legile europene sunt stricte si acest vehicul poate fi usor considerat moped. MS1 dispune de un sistem de franare regenerativ, ce ajuta la extinderea vietii acumulatorilor si unul mecanic-hidraulic, avand discuri de frana de 400mm. Alte caracteristici notabile ar fi cadrul de aluminiu, componentele de calitate ale unor fabricanti de top , SRAM, SHIMANO, furca cu suspensie de 100 mm,  sistemul antifurt de pornire cu cartela magnetica si display-ul elegant ce ne furnizeaza diverse informatii legate de viteza, nivelul de incarcare al acumulatorilor, ora exacta, kilometraj, etc.  Sitemul de navigare pe timp noapte este dotat cu lumini bazate pe tehnologia LED. Aceasta bicicleta zburda deja in libertate pe strazile din Asia si USA si o asteptam curand si pe strazile din Europa si chiar Romania, pretul unui astfel de vehicul electric este de 3500-5000$ fiind putin cam prea piperat pentru destul de multe buzunare….

Posted in News | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

Reguli pentru mersul cu skateboard-ul si role

  • Cand mergeti pe skateboard, trebuie sa respectati aceleasi reguli de circulatie ca si pietonii;
  • Mersul cu skateboardul este interzis pe carosabil si permis in locuri special amenajate (de obicei in parcuri);
  • Cand mergeti pe trotuar, fiti atenti sa nu loviti pietonii, sa nu va ciocniti de stalpi, de garduri sau de vehicule;
  • Cand circulati cu rolele, terbuie sa traversati strada pe trecerile special amenajate pentru pietoni;
  • La traversarea strazii, trebuie sa tineti placa de skateboard in mana;
  • In zonele unde circula multe persoane (de exemplu in piete, pe trotuare foarte late) nu ai voie sa mergi cu viteza nici cu rolele, nici cu skateboardul.
Posted in RoBikeAdventure, Sfaturi utile | Tagged , , , | 1 Comment

Reguli pentru siguranta in trafic a pietonilor

  • Sa circule numai pe trotuare cand strada este prevazuta cu acestea;
  • Sa circule numai pe partea stanga a drumului, in sensul de mers, cand acesta nu are trotuare;
  • Sa traverseze prin locurile marcate si sa se asigure inainte de a traversa;
  • Nu traversati drumul in fuga!
  • Fiti mult mai atenti la traversarea noaptea, atunci cand ploua, ninge sau este ceata, deoarece vizibilitatea este redusa; in conditii de carosabil umed, spatiul necesar pentru franare creste foarte mult;
  • Sa se comporte civilizat pe drumurile publice – sa pastreze curatenia, sa nu fie zgomotos, etc;
  • Sa astepte sosirea autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului pe trotuar sau pe refugiile special amenajate;
  • Cand nu exista in apropiere trecere de pietoni, semnalizata sau marcata, traversarea se face numai pe la coltul intersectiei, dupa o asigurare temeinica. Atentie! Aici nu aveti prioritate;
  • Inainte de a traversa un drum fara locuri marcate pentru traversarea pietonilor, priviti in partea stanga si apoi in cea dreapta, iar daca este liber puteti traversa;
Posted in RoBikeAdventure, Sfaturi utile | Tagged , , , , | Leave a comment